Autoritățile sanitare sucevene se pregătesc să pună în carantină în spații izolate cel puțin 20 de pasajeri din aeronava cu care a venit spre Suceava tânăra suspectă de coronavirus. Asa în cazul în care infecția cu coronavirus va fi confirmată în urma analizelor de laborator. 176 de pasageri se aflau în avionul respectiv, iar sanitarii încearcă acum să îi contacteze. Conform directorului executiuv al DSP Suceava, Silvia Boliacu, până la acest moment nu s-a prezentat la spital nici o altă persoană care să acuze simptome de coronavirus iar părinții tinerei nu prezintă simptome de răceală însă s-au izolat la domiciliu. Dacă infecția se confirmă, cei care au intrat în contact cu tânăra vor fi duse la centrul medical din localitatea Dumbrăveni. În cursul dimineții de sâmbătă aici vor fi amenajate spații pentru cazarea acestora. Vineri noapte s-a efectuat o dezinfecție la Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava, la cererea conducerii DSP Suceava.
Autoritățile au intrat în alertă după ce vineri o profesoară de 33 de ani, din Suceava, s-a prezentat la Spitalul Județean cu simptome de gripă și a declarat că recent s-a întors din China. Tânăra a plecat din China pe 30 ianuarie, a trecut prin Hong Kong, de unde a luat avionul spre Londra. De la Londra s-a îmbarcat într-o aeronavă care a adus-o pe 1 februarie pe Aeroportul Suceava. Numai că pe aerportul sucevean ea a declarat că vine de la Londra și a omis să spună că a fost recent în China. Femeia a predat engleza la o universitate aflată la circa 1500 de kilometri de Wuhan – locul în care a apărut virusul mortal.
Veștile de la Iași sunt bune. Tânăra se simte mai bine și nu mai este febrilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.