Șofer de la o firmă suceveană, reținut pentru 24 de ore după ce a dat un tun de 6.300 de euro la societatea al cărui angajat a fost. Bărbatul s-a sustras de cercetări și a fugit de autorități ani întregi. El a fost ridicat luni de pe aeroportul din Cluj, cînd voia să fugă din țară.
Polițiștii SICE al IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au dispus luni, măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a inculpatului Sănduleac Sorin, de 38 ani, din comuna Șcheia.
În cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „delapidare în formă continuată”, „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată” şi „furt calificat în formă continuată”.
Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că în perioada 27.01.2015 – 03.01.2016, în calitate de angajat al SC KOL TRANS SRL Suceava ca în funcţia de conducător auto/şofer de camion, cu atribuţii de gestionare/administrare a unui card de alimentare cu carburanţi seria şi a fondurilor societăţii ce puteau fi utilizate cu acest card, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, prin utilizarea fără drept a acestui card a prejudiciat S.C. Kol Trans S.R.L Suceava cu suma totală de 28.340,661 lei (circa 6.300 euro). ȘOferul a cumpărat 6.889,7 litri motorină, cantitate de combustibil pe care şi a însuşit-o şi a utilizat-o/traficat-o în interes propriu. Astfel, în perioada sus menţionată inculpatul şi-a însuşit cantitatea de 6.889,7 litri motorină, pe care l-a achiziţionat de la diverse staţii peco din România, Danemarca, Cehia şi Germania pe care a achitat-o cu card-ul societăţii. După încetarea contractului individual de muncă cu S.C. Kol Trans SRL, în perioada 21.09.2015 – 03.01.2016 inculpatul Sănduleac Sorin nu a predat angajatorului cardul ce i-a fost pus la dispoziţie la angajare şi a continuat să îl folosească, achiziţionând alți 1.951,7 litri motorină, cantitate ce şi-a însuşit-o, efectuând transferuri de fondurile societăţii în valoare totală de 7.272,937 lei din contul S.C. Kol Trans S.R.L
La începutul anului 2016, după comiterea faptelor, inculpatul a părăsit România stabilindu-se în Marea Britanie, de unde s-a întors la data de 30.01.2020. Deşi a fost citat în mod repetat, în perioada 2016 – prezent inculpatul nu s-a prezentat la chemarea organelor de cercetare penală, sustrăgându-se urmăririi penale. După ce, la data de 31.01.2020, s-a sustras mandatului de aducere emis în dosarul penal, în noaptea de 02/03.02.2020, inculpatul a încercat să părăsească ţara, fiind interceptat pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu „ Cluj Napoca, condus la sediul I.P.J. Suceava şi reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de 04.02.2020, inculpatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestării preventive. Inculpatul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.