mașină poliție

Un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutor, reclamând că nevasta i-a spart o buză. El era în stare avansată de ebrietate.

Luni, la orele 19:34, lucrătorii Secției 10 Politie Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Păltinoasa cu privire la faptul că ”îl bate nevasta în casă și i-a spart buza”.

La fața locului s-au deplasat lucrătorii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, care au demarat cercetări.

Apelantul a fost identificat la locuința sa, în stare avansată de ebrietate. Acesta a relatat faptul că, anterior sesizării, pe fondul unui conflict verbal spontan avut cu soția sa, a fost lovit de aceasta cu o telecomandă la nivelul buzei inferioare, cauzându-i-se prin acestea leziuni.

Fiind întrebat, apelantul a precizat că nu necesită îngrijiri medicale, refuzând astfel să solicite la fața locului un echipaj de ambulanță.

În locuință a fost identificată și soția, care a declarat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri cauzate de consumul de alcool, sotul său a provocat scandal în locuință, a lovit-o, iar apoi, acesta, aruncând și cu o telecomandă asupra sa, telecomanda s-a dezmembrat iar placa de bază a ricoșat în zona gurii acestuia, lovindu-l la nivelul buzei inferioare. Ea a negat faptul că l-a lovit pe soțul său în mod intenționat, așa cum a sesizat și susținut acesta.

Având în vedere cele mai sus-menționate, cu fiecare persoană menționată mai sus, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu conform Legii 217/2004, ocazie cu care, în ambele situații, nu a rezultat risc iminent asupra vieții și integrității victimelor.

Mai mult, ambele victime au refuzat emiterea unui astfel de ordin de protecție.

Femeia a dorit să părăsească temporar, în mod benevol, domiciliul conjugal.

În cauză, polișiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de ”violență în familie”, cauza urmând a fi soluționată procedural de lucrătorii Postului de Poliție Păltinoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.