Urmărire în centrul Sucevei, printre blocuri, în miez de noapte. Polițiștii au avut mari bătăi de cap din cauza unui șofer băut, care împreună cu un pasager din mașină a dat bir cu fugiții.

Urmărăre în centrul Sucevei, la primele ore ale zilei de luni. În jurul orelor 00:21, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Suceava a observat pe strada Curtea Domnească un autoturism marca Volkswagen Passat care avea un mers sinuos.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, fiind solicitat și un alt echipaj din cadrul B.O.P. aflat în zonă. Autoturismul a circulat pe strada Mărăști spre Baia Comunală virând spre strada Veronica Micle, unde a intrat cu roata stângă în bordură.

A rezultat spargerea cauciucului și a jantei. Autoturismul a mai circulat încă 50 de metri.

Cei doi ocupanți din autoturism au ieșit și l-au abandonat cu motorul pornit și farurile pornite, fugind printre blocuri. Polițiștii au reușit să pună mâna pe fugari și l-au identificat pe șofer, un tânăr de Andrei de 22 ani din Ipotești.

Întrucât tânărul mirosea puternic a alcool, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,76 mg alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia verificării în Bazele de Date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Fugarul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-a fost recoltată o singură mostră biologică în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cel în cauză refuzând recoltarea celei de-a doua probe.

Ulterior, tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cercetările urmând a fi continuate de către lucratori din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier pentru infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Cu ocazia verificărilor ulterioare, s-a constatat că ITP-ul autoturismului figurează expirat din data de 07.02.2021 iar asigurarea RCA este expirată din data de 04.06.2021.

Șoferul a fost sancționat cu amendă de 1305 lei pentru ITP expirat și a fost sancționat cu o altă amendă, de 1000 lei, pentru RCA cu valabilitate expirată, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.