Peste 10.000 de oameni au urcat masivul Rarău duminică pentru a participa, cu mic și cu mare, la ”Sărbătoarea Muntelui”. Evenimentul aflat la a șasea ediție a strâns localnici, suceveni dar și turiști din țară și străinătate. În ciuda căldurii de afară, participanții au zăbovit ore întregi pe platoul pe care a fost amenajată scena, au gustat din bunătățile zonei și au ascultat muzică populară. Stânile improvizate în zonă au fost pline de turiști, care au gustat din balmoșul făcut de ciobani și din cașul proaspăt, într-un peisaj de vis. Nu au lipsit băuturile tradiționale din Bucovina, precum afinata sau zmerurata dar nici berea rece. Au concertat ansambluri folclorice din zona de munte a ajudețului, dar și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Invitații speciali ai evenimentului au fost Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” și Marinel Petreuș din Baia Mare și Ionică Ivan din Banat. Nu au lipsit buciumașii și nici dansatorii. Masivul Rarău a fost luat cu asalt și au fost amplasate tarabe cu meșteșugari dar și cu preparate făcute la grătar. Polițiștii au avut o misiune grea și asta din cauza numărului foarte mare de mașini, unele dintre ele parcate la kilometri distanță de scena pe care se derula spectacolul folcloric. Peste toate – oameni, peisaje și piscuri mărețe, tronau Pietrele Doamnei. Nu au lipsit oficialitățile – în frunte cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. De altfel, evenimentul este an de an organizat de CJ Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. Acesta purta ie și cămașă tradițională și a ținut să taie cașul la una din stâni. Gheorghe Flutur a declarat pentru informatiata.ro că sunt peste 10.000 de participanți și că pentru edițiile viitoare se are în vedere amenajarea unor noi parcări în zonă dar și reabilitarea celuilalt drum de acces spre Rarău, pe Izvorul Alb.
”Aici suntem ca într-un arhipelag. Muntele Rarău e ca un tron al Bucovinei. Roată împrejur te uiți la Giumalău, te uiți la Ceahlău, la Călimani, la Munții Rodnei și ai așa o implinire pentru că se spune că Muntele Rarău este un lăcaș al pustnicilor, este un loc încărcat de energie pozitivă și o simțim. A devenit Transărărul un punct de atracție deosebit pentru turiștii care vin. Nu ne vom opri aici ci dorim să sărbătorim și ceilalți munți. Merită pentru că acești munți ne dau aerul și apa, ne dau căldură ne încălzesc, ne unesc, ne dau inspirație și crede că și noi merită să facem mai mult pentru ei. Așadar în arhipelagul Munților Rarău sărbătoarea este dedicată muntelui”, a spus președintele CJ Suceava, cel care a lansat programul ”Ai verde în Bucovina” dar și Luna Diasporei – sărbătoarea de pe Rarău fiind evenimentul care încheie Luna Diasporei.


Oferta SAVCOM 6 - 12 Decembrie ȘEDINȚE FOTO CRĂCIUN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here