Panică în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, miercuri după amiază, după ce 13 garaje au luat foc unul după altul. Flăcările și fumul se puteau observa de la kilometri distanță. Oamenii au sunat la 112 după ce au văzut că nu pot stăpâni singuri flăcările. La fața locului au ajuns pompierii cu 3 autospeciale de stingere. Flăcările s-au extins rapid deoarece garajele erau lipite între ele. Potrivit ISU Suceava, incendiul a izbucnit în urma unor lucrări de hidroizolație, de sudură cu flacără deschisă la acoperișul unii garaj. Lucrările au fost efectuate fără respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari suceveni după 3 ore. Aceștia au rămas însă în zonă pentru întocmirea proceselor verbale și evaluarea pagubelor cu fiecare proprietar în parte. Din primele informații, suprafață totală afectată de incendiu este de 500 de metri pătrați. Au ars elemente de mobilier și alte bunuri. A fost scoasă dintr-un garaj o mașină. La 25.09.2019, orele 16:34, Poliția mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că la garajele situate pe Aleea Jupiter din mun. Suceava este un incendiu.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a reieșit că focul a pornit de la garajul unor suceveni de 64 de ani de 62 de ani. La un garaj vecin se efectuau lucrări de izolare cu carton bituminat, de către angajaţi ai S.C. Cordun-Sal Construct S.R.L. În jurul orelor 16:30, în timp ce angajaţii societăţii lucrau la izolaţia celor două garaje, unul din bărbați avea în mână un dispozitiv artizanal (brener) care era racordat la o butelie cu gaz, cu ajutorul căreia lipea membrana bituminoasă. Din declaraţia acestuia reiese faptul că în momentul când acesta se afla pe placa garajului, având în mână acel dispozitiv artizanal, cu flacăra deschisă, s-a apropiat foarte aproape de garajul vecin iar ulterior a observat că acesta a luat foc. Incendiul s-a propagat repede şi la celelalte garaje care erau pe coloana respectivă. Un număr de 13 garaje prezintă multiple urme de carbonizare la exterior, respectiv la mansarda acestora fără a fi afectate în interior iar intr-un garaj au ars mai multe materiale combustibile. Pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului ca fiind folosirea necorespunzătoare a unui mecanism improvizat cu flacără deschisă. Valoarea prejudiciului nu a fost stabilită până în prezent.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere din culpă”.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.