O mare de oameni, la procesiunea de Sânzâiene de luni, când racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost plimbată pe străzile Sucevei.
Aproape 20.000 de pelerini din toată ţara au participat la procesiune. Pelerinii au venit de sâmbătă în oraș. Duminică noapte mulți dintre ei au vrut să rămână în curtea mănăstirii sau în cerdac. Au putut face asta pentru câteva ore după care a venit ploaia torențială și au trebuit să își caute adăpost. Primăria Suceava a pus anul acesta la dispoziția pelerilor 300 de locuri de cazare în internatele unor licee din oraș. S-au cazat acolo mai ales credincioși din Ardeal. Unii dintre ei vin de zeci de an la Suceava, la hramul Mănăstirii Sf.Ioan, de la sute de kilometri distanță. La primele ore ale dimenții de luni, mii de oameni stăteau la coadă pentru a se închina la racla cu moaște – care era scoasă în baldachinul din fața Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou. Cozile se întindeau pe kilometri întregi. Sfânta Liturghie a fost de oficiată ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și de zeci de preoți. Nu au lipsit de la eveniment oficilitățile: președintele CJ Suceava – Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu și prefectul de Suceava – Mirela Adomnicăi. După încheierea Sfintei Liturghii, ca în fiecare an, oamenii au participat la procesiunea de pe străzile Sucevei. Pelerinii s-au călcat în picioare și au încercat să rupă cordoanele de jandarmi, în încercarea de a trece pe sub racla cu moaştele sfinte. Se spune că cei care trec pe sub raclă de Sânzâiene vor avea parte de dorințe îndeplinite și de sănătate. În învălmăşeală, au fost și incidente. O femeie a căzut la pământ și în final a fost preluată de cadrele SMURD pentru că s-a rănit la cap. Ea susținea că a fost împinsă din spate. Trebuie spus că importante forțe de ordine au asigurat liniștea și ordinea publică, fiind trimiși la Suceava și jandarmi din Brigada Mobilă de la Bacău. Aceasta a fost transportată de urgență la spital. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este unul din ocrotitorul Moldovei şi un făcător de minuni – precum vindecări miraculoase. El a ajuns în rândul sfinților după ce a fost decapitat de tătari pe motiv că nu a vrut să renunțe la credința creștină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.