În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați în momentul de față un număr de 484 pacienți, dintre care 260 de pacienți COVID 19, 26 fiind internați în Secția ATI.
Prefectura Suceava a transmis că în urma analizelor realizate în cadrul ședințelor extraordinare a CJSU Suceava, a fost adoptat Planul de control tematic inopinat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, precum și analizarea situației generate de pandemia COVID-19 la nivelul județului Suceava, în contextul furnizării serviciilor medicale de urgență de către Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, conform destinației anterioare perioadei de pandemie.
Ulterior, în cadrul unei ședințe tehnice la care a participat conf. univ. dr. Lucian Indrei, coordonator regiunea Moldova pentru gestionarea Covid-19, prefectul județului, Alexandru Moldovan, împreună cu conducerea Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și specialiști ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, a fost analizat planul de revenire graduală a activității medicale anterioare pandemiei, propus de către conducerea spitalului județean.
Concluziile analizei de specialitate au condus la posibilitatea revenirii aripei noi a spitalului județean la o activitate medicală normală, în mod etapizat, sub condiția asigurării separării circuitelor funcționale Covid-19 și non-Covid și delimitarea zonei tampon.
În acest sens, în cursul zilei de miercuri, în vederea avizării din punct de vedere epidemiologic a soluției propuse, doctorul epidemiolog Dana Marcoci din cadrul D.S.P. Neamț, va proceda la analizarea circuitelor funcționale și a spațiilor propuse.
„Având în vedere că doamna doctorul epidemiolog Dana Marcoci cunoaște bine activitatea Spitalului Județean, domnia sa fiind detașată din 3 aprilie a.c. pentru o perioadă determinată la Suceava, conducerea spitalului județean va încheia un contract de prestări servicii, de natură a permite adaptarea circuitelor la noile cerințe și provocări, precum și a activității medicale și a procedurilor de lucruț”, a precizat Prefectura Suceava.
Miercuri dimineață, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, situația epidemiologică se prezintă astfel: în autoizolare la domiciliu 3510 de persoane, în carantină instituționalizată 122 de persoane, 15365 de persoane ieșite din autoizolare, 2985 de persoane ieșite din carantină instituționalizată.
Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 19.524 de teste.
Persoanele aflate în autoizolare la domiciliu și în carantină instituționalizată sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava.
Conform situației întocmite de DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2337 de persoane declarate vindecate. În ultimele 24 de ore au fost externate 71 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.