În ultimele 24 de ore, în județul Suceava au fost înregistrate 30 de cazuri noi de Covid 19, numărul total ajungând la 4996.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.409 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 73.617 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

33.566 pacienți au fost declarați vindecați și 8.551 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 3.106 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 18 august (10:00) – 19 august (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (19 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Prahova, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.067. Dintre acestea, 480 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.566.632 de teste. Dintre acestea 24.307 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.765 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 231 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 august.

Pe teritoriul României, 9.865 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.603 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.776 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.