La nivelul județului Suceava, vineri dimineață, se aflau în carantină instituționalizată 639 de persoane iar în izolare voluntară la domiciliu 3460 de persoane. Până în prezent au ieșit din carantină 157 persoane, iar din autoizolare 4553 de persoane. În spațiile de carantină, sunt disponibile 68 de locuri.
Pentru verificarea respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID 19, joi au acționat un număr de 316 de polițiști, 124 polițiști locali, 30 militari din cadrul MApN și 186 de jandarmi, care au realizat acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, verificare a locațiilor de carantinare și verificare a societăților economice pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.
Astfel au fost verificate 3662 de persoane aflate în autoizolare sau carantină instituționalizată și 99 de unități economice.
În urma acțiunilor de verificare au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare, respectiv încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, valoarea acestora fiind de 210.100 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.