442 de copii din județul Suceava, depistați cu COVID de la începutul anului, adică în doar douî săptămâni. Mare parte din paturile din spitale sunt ocupate de infectați. Cel puțin așa arată datele transmise de Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a comunicat vineri că de la începutul anului 2022 ( valul 5 al pandemiei de COVID-19) pe raza județului Suceava s-a înregistrat un număr de 4.645 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, față de 594 de cazuri în toată luna decembrie a anului trecut.

Se înregistrează o creștere semnificativă a numărului de cazuri pozitive zilnice, incusiv în rândul copiilor. Sunt 442 de copii infectați cu COVID, în județul Suceava, numai în ultimele două spătămâni.

A crescut mult de asemenea și procentul de pozitivare – peste 20-23 % din totalul testelor efectuate, o parte din probe fiind trimise pentru secvențiere genetică către laboratoarele de specialitate din Iași și București,

Până în prezent au fost identificați 6 pacienți cu varianta Omicron in judet.

În vederea gestionării valului pandemic 5 a fost întocmit Planul Județean de Reziliență față de recrudescența COVID-19, conform căruia numărul maxim de paturi destinate patologiei Covid este de 888 paturi.

Numărul de paturi avizate de DSP Suceava pentru patologia COVID-19 în județ la momentul actual este de 385 paturi dintre care 14 sunt paturi ATI. Sunt internați în spitalele din județ astăzi, 14 ianuarie a.c, 252 pacienți, dintre care 25 sunt copii cu vârste cuprinse între 0-18 ani.

Numărul de paturi se pot suplimenta zilnic, în funcție de nevoi, până la 888.

Având în vedere situația epidemiologică actuală, reflectată în cifrele de mai sus, DSP Suceava subliniază, din nou, că vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19
 Vaccinarea, împreună cu măsurile de protecție non-farmaceutice, sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei;
 Vaccinarea poate preveni apariția unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2;
 Vaccinarea reduce semnificativ riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului;
 Vaccinarea reduce considerabil riscul de spitalizare;
 Vaccinarea reduce considerabil riscul de deces.

Incepând de joi, 13 ianuarie a.c. platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.

Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

Lista centrelor de vaccinare dedicate copiilor precum și a cabinetelor medicilor de familie care se vor implica în vaccinarea pediatrică împotriva COVID-19 va fi publicată pe site-ul DSP Suceava imediat ce va fi definitivată.

Sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare, aici: https://vaccinare-covid.gov.ro/formulare-si-chestionare/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.