600 de copii din Bucovina au sărbătorit 1 Iunie la Solonețu Nou. Aici, Uniunea Polonezilor din România a organizat evenimente dedicate copiilor, de ziua lor.

Uniunea Polonezilor din România, alături de Decanatul de Bucovina, i-a primit la Casa Polonă din Solonețu Nou pe elevii școlilor în care se predă limba polonă maternă din Poiana Micului, Cacica, Solonețu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa, Suceava și Pârteștii de Sus, precum și pe copiii din întregul Decanat de Bucovina.

La ora 11:00, la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate, pr. Iulian Sescu, vicar la Suceava, a oficiat o liturghie dedicată copiilor. Au concelebrat pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina, pr. Ioan Stanislav Cucharec, capelanul polonezilor din Dieceza de Iași și paroh la Solonețu Nou, precum și preoți din întregul Decanat de Bucovina, care au venit împreună cu copiii din parohiile lor.

După Sfânta Liturghie, cu toții s-au îndreptat spre Casa Polonă. Peste 600 de copii au sărbătorit prin cântec și dans și s-au jucat cu personajele lor preferate, care au fost prezente la Solonețu Nou pentru a le înfrumuseța ziua.

De asemenea, au avut loc și spectacole susținute de copii. A fost o zi plină de culoare și veselie.

Alături de copii a fost și subprefectul județului Suceava, Camelia Damian.

Gazdele evenimentului au fost președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, împreună cu soția sa, Victoria Longher, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, capelan al polonezilor din Dieceza de Iași, precum și vicepreședinții Ștefania Carmen Zielonka și Ștefan Longher.

„Dragi copii, vă dorim din suflet numai bucurii, să creșteți cu zâmbetul pe buze, iar viața voastră să fie asemenea unui cer senin. La mulți ani tuturor copiilor și, de asemenea, tuturor părinților! Să vă bucurați de copiii voștri sănătoși”, a transmis Ghervazen Longher.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.