Accident rutier produs la primele ore ale Noului An de un șofer beat criță la volan. Pe 1 ianuarie, în jurul orelor 04:00, un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmănești, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza comunei Dărmănești, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că un șofer de 26 de ani, din comuna Dărmănești, în timp ce conducea pe DC 37, din direcția de mers centru satului spre DN 2, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune laterală cu un alt autoturism – care era parcat pe podețul locuinței proprietarului. În urma impacului, mașina intrată în vehiculul parcat a fost proiectată în malul șanțului de pe contrasens și apoi într-un pom. Ambele vehicule implicate au fost grav avariate. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea lui cu aparatul etilotest, rezultatul fiind în valoare de 0,86 mg/l de alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la spital, în vederea stabiliri alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.