Polițiștii au confiscat în ultimele zile aproape o tonă de materiale pirotehnice, în valoare de peste 55.000 de lei. Ei au scos de pe piața neagră peste 7.500 de petarde și artificii periculoase. O parte din capturi s-au efectuat în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava – Ionuț Epureanu. Acesta a precizat că, întrucât majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuși în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, polițiștii acționează permanent pentru identificarea la timp a celor care nu respectă legislația și pun în pericol sănătatea celor mici.
Chiar în ajun de An Nou, polițiștii au efectuat controale în mai multe zone de pe raza județului și au confiscat articole pirotehnice, întocmind dosare penale celor care nu au respectat legislația specifică. Astfel, la data de 31 decembrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, au surprins în flagrant în diverse piețe, parcări sau complexuri comerciale din municipiul Suceava, 12 persoane, respectiv: şapte localnice cu vârste între 32 și 59 de ani, o femeie de 55 de ani din comuna Stroiești, un bărbat de 29 de ani din comuna Grămeşti, un bărbat de 36 de ani din comuna Şcheia, un tânăr de 24 de ani din comuna Ipotești și un localnic de 26 de ani, care comercializau ilegal, fără a fi autorizate, 6.396 de bucăți de articole pirotehnice din diverse categorii. Polițiștii au întocmit 12 dosare penale pentru comiterea infracţiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.