mașină poliție

Un bărbat de 32 de ani, din Dorna Candrenilor, pe nume Silviu Pavelescu, a dat dovadă de tuperu maxim și a făcut live pe rețele de socializare în timp ce conducea băut. Filmarea a fost făcută, bineînțeles, cu muzica dată la maxim în bolidul de lux al bărbatului – Un Porsche Cayenne. Individul a fost prins de polițiștii după ce internauții au sunat la 112. Individul a șters clipurile de pe rețeau de socializare însă polițiștii le-au recuperat.



Duminică, în jurul orei 21.50, polițiștii din cadrul Compartimentului rutier al Poliției Municipiului Vatra Dornei au fost sesizați telefonic despre faptul că pe o rețea de socializare este difuzat în direct, de către o persoană care deține un cont, un clip video în care se poate observa că acesta conduce un autoturism. Existând suspiciunea că persoana în cauză se află sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au efectuat mai multe investigații, stabilind că persoana în cauză conduce frecvent un tip de autoturism înmatriculat în Județul Suceava, fiind recunoscută și zona în care acesta se afla. Un echipaj de poliție s-a deplasat de urgență pe strada Păcii din municipiul Vatra Dornei, unde a depistat și oprit autoturismul respectiv, acesta fiind condus de un tânăr de 32 ani, din comuna Dorna Candrenilor.Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În momentul opririi, tânărul de 32 de ani era singur în autoturism și difuza un nou clip video pe aceeași pagină de socializare, momentul opririi fiind transmis „live”, fapt pentru care cel în cauză a fost sancționat contravențional și pentru utilizarea telefonului mobil. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.