Accident cu 5 răniți, din care 3 copii, la Dărmănești, marți seară. Două mașini s-au ciocnit frontal, ambele fiind grav avariate. Traficul rutier a fost blocat pe DN 2 Suceava – Rădăuți, zeci de minute. La fața locului au intervenit polițiștii – care au efectuat măsurători dar și cadre de la ISU Suceava și de la Serviciul de Ambulanță. Impactul a fost unul violent, bucăți din caroserii fiind împrăștiate pe șosea și la marginea drumului. Persoanele rănite erau conștiente și cooperante. Ele au primit îngrijiri medicale la fața locului după care au fost transportate la spital. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. Conform IPJ SUceava, Savu Mihai-Gabi, de 41 ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea autoturismul marca VW Touran,l pe DN 2, direcția Siret – Suceava, după ieșirea din localitatea Dărmănești a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW Golf, condus pe direcția Suceava-Siret, de către Sava Maria, de 31 ani, din orașul Cajvana. În urma accidentului numitele douăî femei, de 29 ani, o fetiță de 4 ani și un băiat de 5 ani, toți din orașul Cajvana, conducătoare și respectiv pasageri în autoturismul VW Golf au suferit leziuni traumatice, fiind preluați de un echipaje medicale de urgență și transportați la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “ Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.