Accident cu o victimă la Putna, după ce un tânăr de 18 ani s-a urcat beat la volan.
Un tânăr de 18 ani, din comuna Putna, joi dimineață, conducea autoturismul marca Citroen, pe D.C. neclasificat, pe raza localității Putna, în zona Putnișoara, având pasager pe locul din dreapta față un tânăr de 19 ani, localnic.
La un moment dat, din cauza faptului că nu a adaptat viteza la condițiile de drum (drum pietruit) și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă a carosabilului și a lovit un arbore. În urma impactului autoturismul a fost proiectat pe acostamentul din partea stângă a carosabilului într-un gard de plasă.
După impact conducătorul auto a plecat de la fața locului cu autoturismul, deplasându-se circa 2,7 km, până în curtea blocului CFR, din localitatea Putna, unde a parcat autoturismul.
În urma impactului, au rezultat avarierea autoturismului și a gardului de plasă, precum și vătămarea corporală ușoară a pasagerului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipiul Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest la fața locului, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.