În cursul zilei de marți, între orele 10.30-14.00 sub coordonarea prefectului județului, Alexandru Moldovan o echipă mixtă complexă formată din 8 polițiști, 4 jandarmi, 2 specialiști ITM și câte un specialist din cadrul DSP si DSVSA Suceava a acționat pe raza municipiului Falticeni și orașului Dolhasca pentru prevenirea răspândirii SarsCov2 și verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin Legea 55/2020 si HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă.

Activitățile au avut în primul rând un rol preventiv, de responsabilizare a cetățenilor și agenților economici. S-a urmărit purtarea măștii de protecție în spațiile închise, respectarea distanțării sociale și respectarea măsurilor de protecție sanitară de catre angajații unităților economice dar și a celorlalte măsuri privind dotarea cu substanțe dezinfectante, asigurarea fluxurilor separate de acces, marcaje pentru distanțare, etc.

Acțiunile punctuale au debutat în piața agroalimentara din municipiul Falticeni, fiind continuate în bazarul din localitate și la unități economice și terase din zona esplanadei municipiului. Echipele mixte au verificat și Complexul Comercial Nada Florilor, ulterior fiind desfășurate activități de control în zona autogării și la unitățile economice de pe străzile Maior Ioan, Republicii și 2 Grăniceri.

În cadrul acțiunii au fost aplicate și 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației în domeniul prevenirii răspândirii Covid, fiind verificate 53 de societăți comerciale, unități bancare, magazine, chioșcuri, terase, săli de jocuri și alte obiective. De asemenea, au fost legitimate peste 120 de persoane purtându-se discuții cu privire la adoptarea unei conduite preventive.
 
Ulterior, prefectul județului, împreună cu reprezentanți ai IPJ Suceava, viceprimarul orașului Dolhasca si polițiștii Poliției Orașului Dolhasca s-au deplasat  la Centrul de Bătrâni al Asociației Mila Creștină si Centrul de copii Sf. Gheorghe de pe raza orașului Dolhasca. Aici, 15 copii și adolescenți au primit măști și mănuși de protecție fiind desfășurată totodată o activitate interactivă de instructaj privind modul de purtare a echipamentelor de protecție și importanța respectării normelor de igienă. 

Totodată, echipe mixte au efectuat verificări la șase unități economice de pe raza orașului Dolhasca, activitățile de control fiind încă în desfășurare. 

Tot astăzi, subprefectul județului Suceava, Daniel Prorociuc a participat alături de lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava la activități de prevenire și verificare pe mijloacele de transport TPL dar și în Bazarul Suceava, fiind distribuite totodată materiale de protecție sanitară individuală.

„Aceste acțiuni desfășurate în sistem integrat, cu participarea structurilor MAI si a specialiștilor din cadrul ITM, DSP, DSVSA, ITRSC si OPC vor fi continuate scopul fiind responsabilizarea și conștientizarea cetățenilor dar și identificarea și sancționarea situațiilor punctuale de nerespectare a normelor legale”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

OFERTA RITMIC COM ILIȘEȘTI
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here