Activiștii de mediu au fost opriți cu jandarmii, la poarta EGGER Rădăuți, după ce au depistat în trafic un transport dubios de lemn. S-a întâmplat vineri. Incidentul vine după acțiuni susținute ale activiștilor care au filmat și au sesizat autoritățile despre mai multe transporturi ilegale de lemn. S-a iscat un scandal între jandami și activiștii de mediu scoși din curtea EGGER Rădăuți, scandal filmat, clipurile devenind virale pe rețelele de socializare. Oamenii comentează că nu mai e mult și se vor strânge sute sau poate mii de bucovineri care să protesteze împotriva tăierilor de păduri și a transporturilor ilegale de lemn.

Bodnar Daniel, unul din activiștii de mediu adunați la EGGER Rădăuși, a depus plângere la Parchetul Militar, considerând că jandarmii au avut un coportamnet abuziv. Acesta susține, și există filmări drept probă, că a fost blocat un drum de utilitate publică pentru ca tranportul respectiv de lemne – despre care activiștii de mediu spun că era ilegal, să poată intra în curtea EGGER Rădăuți și pentru ca activiștii să fie ținuți departe.

,,Am înaintat o plângere penală adresată Parchetului Militar, împotriva infracțiunilor săvârșite de cadrele Inspectoratului de Jandarmi Suceava!
Am făcut și o solicitare pentru a afla cine a stat la baza deciziei de a bloca acel drum de utilitate publică!
În poze vedeți acest camion complet ilegal: cantitatea din aviz + tonajul mult mult peste limită care a intrat în fabrică sub ,,protecția” jandarmilor care ne-au oprit în această acțiune! Au dat dovadă încă odată că apără și reprezintă interesele hoților” , a postat pe pagina sa de socializare Bodnar Daniel.

Jandarmii au fost chemați la fața locului de reprezentanții firmei EGGER Rădăuți, care au sunat la 112 și au reclamat că li se încalcă proprietatea de către activiștii de mediu.

Bucovina este defrișată în ritm nebun de firme mai mari sau mai mici, fapt care stârnește din ce în ce mai mult revolta oamenilor locului. Din păcate, România, devenită o simplă colonie, este jefuită sistematic, cu binecuvântarea și complicitatea celor care o conduc. Jandarmii din imagini au acționat la ordinele șefilor și probabil în conformitate cu legile în vigoare, legi care apără într-adevăr proprietarea privată dar care ar trebui să apere și interesul național și avuția acestei țări! Urmăream filmări cu pădurile Austriei și cu autorități care vorbesc despre cum sunt protejate pădurile în Austria dar și de jaful din pădurile României. Activiști de mediu din această țară vorbesc fără perdea de politicienii corupți din România și despre cum aceștia permit să ne fie tăiate pădurile. Este tristul adevăr și oamenii aceștia adunați în curtea EGGER Rădăuți par a fi singurul obstacol, singurul scut și vocile care încet dar singur se ridică! Ei trebuie să fie sprijiniți de societatea civilă!

Alina Iosif

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.