Adolescentul de 13 ani, dat dispărut de familie, a fost găsit de polițiști în Ilfov. Acesta era în afara oricărui pericol și a ajuns acolo din proprie inințiativă.

Urmare a activităților de căutare efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava și Poliției Municipiului Suceava, cu sprijinul polițiștilor din București și Ilfov s-a reușit localizarea și găsirea minorului de 13 ani, Luca Ilie Cosmin, a cărui plecare voluntară de la domiciliu fusese sesizată de familie la data de 19 iulie.

Minorul a fost depistat pe raza orașului Voluntari, județ Ilfov și nu a fost victima vreunei infracțiuni sau altui act de natură ilicită, precizează IPJ Suceava.

Băiatul a decis să plece de acasă din cauză că părinții îi luaseră telefonul mobil, tocmai pentru că stătea prea mult pe Internet.

El a plecat la niște verișori. Adolescentul a fost înfiat la vârsta de 3 ani, când a fost luat dintr-un orfelinat de părinții săi adoptivi, și a aflat de curând acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.