mascați poliție
foto arhivă

Afacerist dat în urmărire, ridicat de mascați de la Vama Siret, pe când voia să intre în țară. Bucureșteanul de 46 de ani era căutat din luna octombrie a anului trecut. El are de ispășit o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuă.

Colibaba Ștefan, afacerist dat în urmărire după ce a fost condamnat la închisoare, a fost oprit miercuri de polițiștii de frontieră pe când intra din Ucraina în România.

În baza mandatului de arestare emis de judecătorii bucureșteni, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Siret – Formațiunea Investigații Criminale s-au deplasat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde au procedat la preluarea lui Colibaba Ștefan de la lucrătorii poliției de frontieră.

Mascații i-au adus la cunoștință numitului Colibaba Ștefan mandatul de executare a pedepsei închisorii și a fost reținut. La nivelul subunității de poliție s-a constituit o escortă care a fost instruită cu privire la modul de deplasare și depunere a afaceristului la Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei cu închisoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.