Mobilizare ca la carte, la Moara, în vreme de pandemie și carantină. Sunt gesturi de omenie care ne aduc o rază de speranță în vremuri grele. Primarul comunei, consilierii locali și alți angajați au pus bani mână de la mână și au cumpărat alimente pentru 110 persoane aflate în dificultate. Primarul Eduard Dziminschi ne-a declarat că sunt pe raza localității bătrâni singuri și neajutorați, 62 de persoane aflate în izolare și alte 17 în carantină după ce au fost confirmate cu COVID-19 – majoritatea cadre de la Spitalul Județean Suceava. Toți aceștia trebuie ajutați iar comunitatea s-a mobilizat. O brutărie din Moara a dat 110 pâini și au fost făcute pachete cu alimente, care mai apoi au fost împărțite de angajați ai primăriei – în frunte cu primarul Eduard Dziminschi. Au fost bătrâni care cu ochii în lacrimi au mărturisit că nu se pot deplasa și că depind de copiii stabiliți la Suceava. Unii dintre ei rămăseseră fără pâine sau fără alte alimente de bază. Eduard Dziminschi a declarat pentru Informatiata.ro că au fost cumpărate și substanțe dezinfectante iar de miercuri se va trece la dezinfecția străzilor din comuna Moara. Dziminischi a dat asigurări oamenilor că Primăria Moara este alături de cetățenii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.