sursă foto eMaramures

Amenzi de peste 25.000 de lei, aplicate de polițiști într-o singură zi. Acțiunea care s-a desăfășurat pe raza municipiului Suceava a vizat în primul rând combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea drumului public.
Lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier au acționat în echipaje mixte, în cursul zilei de joi, în intervalul orar 07.30 – 12.30, împreună cu lucrători din cadrul structurilor de ordine publică din cadrul acestei subunități, pe linia combaterii neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public, cât şi pe linia disciplinării pietonilor, pe raza municipiului Suceava, ocazie cu care au fost aplicate 76 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.780 lei.
În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării șapte permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.