Amnezi de 100.000 de lei, aplicate de polițiști agenților economici care funcționează în vecinătatea unităților școlare. Amenzile au fost aplicate pentru neregulu constatate în urma unor ample controale. În contextul debutului anului școlar 2019-2020, conducerea IPJ Suceava a dispus identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor (produse precum alcoolul sau țigările). În paralel, îndata de 19 septembrie 2019, între orele 08.30 – 12.30, poliţiştii dincadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava au desfăşurat în acţiuni de verificare şi control, fiind vizați în mod special operatorii economici din proximitatea unităților de învățământ. În cadrul acţiunii au fost verificate 41 de unităţi economice. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, învaloare totală de 100.000 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2250 lei, constând înproduse industriale, țigări, produse alimentare expirate. Conform purtîtorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, acțiunile operative sunt subscrise campaniei ,,10 pentru Siguranță”, care se desfășoară la nivelul întregului județ, scopul fiind creșterea gradului de siguranță a elevilor în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ. Acesta a precizat că acțiuni vizând siguranța rutieră, prevenirea faptelor cu violență și prevenirea consumului de substanțe interzise, vor fi derulate și în perioada următoare, astfel încât să fie create toate premisele dezvoltării tinerilor și asigurării actului educațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.