Angajat de la CJ Suceava mort la volan după ce ar fi suferit un infarct miocardic. S-a întâmplat vineri dimineață.

Bărbatul de 53 de ani lucra în cadrul serviciului Transport al Consiliului Județean dar, din primele informații, accidentul s-a petrecut pe când acesta nu se afla la serviciu.

Bărbatul, pe nume Lămășanu Gheorghe, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ciprian Porumbescu din Suceava, având direcţia de deplasare dinspre Casa de Cultură către strada Mihai Viteazul, a pierdut controlul volanului.

Acesta a suferit un stop cardio-respirator chiar pe când conducea, cel mai probabil în urma unui infarct miocardic. Mașina acestuia s-a deplasat către înapoi acroșând două autoturisme parcate.

Bărbatul a fost găsit de cadrele de la SMURD în stop cardio-respirator și i s-au aplicat minute în șir manevre de resuscitare, însă în zadar. În urma evenimentului polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.