sursă foto Trans.INFO

Pericol de incendiu la o gospodărie din comuna Dărmănești după ce anvelopa unui camion s-a desprins în mers, a luat foc și s-a rostogolit până în curtea respectivă.
Joi dimineață, ora 04.00, lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați de către un localnic din comuna Dărmănești, despre un incendiu care se manifesta în curtea vecinului său.
La fața locului s-a deplasat echipajul din cadrul Secției de Poliție Dărmănești și pompierii din cadrul ISU Suceava, constatând că incendiul fusese lichidat de către proprietar, un bărbat de 52 ani, localnic, nefiind produse pagube materiale sau victime omenești.
În gospodăria aflată în imediata proximitate a DN2 nu locuiește nimeni, proprietarul domiciliind într-un imobil situat la aproximativ 200 metri distanță.
Joi dimineață, bărbatul de 52 de ani a fost alarmat de către vecinul său despre incendiul care se manifesta lângă șura din curtea locuinței sale, de lângă DN2. Acesta a constatat că în fața șurei, la aproximativ doi metri de ea, arde o anvelopă de dimensiuni mari. Bărbatul a reușit să stingă incendiul imediat. Cel mai probabil, anvelopa s-a desprins de la un camion care se deplasa de DN2, iar prin frecarea cu carosabilul a luat foc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.