carantină, sursă foto Sănătatea TV

În ultimele 24 de ore echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat, verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.
La aceste acțiuni au participat 280 de polițiști, 110 polițiști locali, 25 de militari MApN și 74 de jandarmi. Verificările au vizat 2565 de persoane aflate în autoizolare și carantină și 56 de unități economice.
Au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 409.815 lei.
La nivelul județului se află în izolare voluntară la domiciliu 2298 de persoane și în carantină instituționalizată 1088. Până acum au ieșit din izolare la domiciliu 9693 de persoane și din carantină instituționalizată alte 717 de persoane.
Au fost externate din spital 419 persoane și declarate vindecate 72 de persoane.
„Rugăm sucevenii să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, prevederile Ordonanțelor Militare precum și ale Hotărârilor nr. 8 /31.03.2020 și nr. 11/ 09.04.2020 ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Singura cale prin care putem stopa răspândirea COVID -19 este reducerea la minim a riscului de expunere”, a transmis Prefectura Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.