Prefectura Suceava a informat că, luni dimineață, în Spitalul Județean Suceava se aflau internați un număr de 403 pacienți, dintre care 168 cu COVID 19. Un număr de 15 pacienți erau internați la Secția ATI. De asemenea, în Spitalul Municipal Rădăuți erau internați 29 de pacienți cu COVID 19 și 23 de persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Luni dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în județul Suceava se află în autoizolare la domiciliu 4.422 de persoane și în carantină instituționalizată alte cinci. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19. Totodată, 16.765 de persoane au ieșit din autoizolare și 3102 au ieșit din carantină instituționalizată.
Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 20474 de teste.
Conform situației întocmite de către DSP. Suceava, la nivelul județului nostru se înregistrează un număr de 2.565 de persoane declarate vindecate.
În ultimele 24 de ore au fost internate în spital 33 de persoane diagnosticate cu COVID 19 și externate 39 de persoane, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.