arme de vânătoare

Arme de vânătoare ascunse în bagaje, descoperite de câinele polițist Abay.

Duminică seară, în jurul orei 22.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 50 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina, ce avea ca destinaţie finală Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, au fost descoperite, cu ajutorul câinelui polițist Abay, specializat în detectare de explozibil, ascunse în bagajele personale ale bărbatului, două arme de vânătoare (o puşcă cu aer comprimat Fenix şi o puşcă de vânătoare Huberius-Suhl), precum şi 493 bucăţi alice, pentru care persoana nu deţinea documente legale de provenienţă.

În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit şoferului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar cele două arme de vânătoare şi alicele, în valoare de aproximativ 1.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi urmează să fie predate polițiștilor din cadrul I.P.J. Suceava, pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.