Situație incredibilă la Spitalul Județean Suceava, care este focar de COVID-19. Coordonatorul militar al spitalului, generalul Ionel Oprea, declară că unii șefi de secții din spital, precum Urgențele, le-au transmis asistentelor să nu mai folosească combinezoanele de protecție, invocând un articol din protocolul medical național aprobat de Raed Arafat. Acestora li s-au pus la dispoziție niște halate iar în loc de botoșei în picioare asistentele și-au pus pungi de plastic. Sunt în această situație și asistente care lucrează la laboratorul de analize din UPU și intră în contact cu probe recoltate de la pacienți. După ce au reclamat situația și reporterului Informatia.ro, femeile s-au adresat generalului Ionel Oprea. Acestea s-au plâns că nu li se dau echipamente de protecție la serviciu și că se tem pentru famiile lor, mai ales că au copii mici acasă. Generalului Oprea i s-a explicat că, pur și simplu, la intrarea în tură asistenta șefă de la UPU dă combinezoane doar medicilor. Persoana reclamată a fost chemată să dea explicații și a spus că așa a primit ordin de la șeful de secție. Gneralul Ionel Oprea se declară stupefiat de situația creată mai ales că a avut ședințe cu medicii și personalul din spital și li s-a explicat tuturor că trebuie să poarte combinezoane pentru că acționează în plin focar de COVID-19. Așa se face că medicii reclamați au fost dați pe mâna comisiei de disciplină a spitalului și pe numele lor s-ar putea depune dosare penale.
”Suntem în centrul unui focar și indicațiile au fost clare, trebuie să se poarte aceste combinezoane. Avem în stocuri cu miile, sunt combinezoane, de ce au procedat așa medicii respectivi este un mare semn de întrebare. Pur și simplu nu îi înțeleg. Noi trebuie să stopăm contaminarea personalului pentru a stinge acest focar. Este o lipsă crasă de disciplină, nu e de mirare că aici cadrele s-au contaminat în masă, iar apoi au dus virusul mai departe, pentru că este clar, spitalul a fost sursa de contaminare pentru oraș”, ne-a declarat generalul Oprea. Acesta a dat asigurări sucevenilor că Spitalul Județean Suceava își reia activitatea, încet dar singur, și spune că și numărul de cazuri de COVID-19 internate aici este pe moment staționar. Oprea a subliniat că militarii vor face tot ce le stă în putință pentru ca focarul de la spitalul sucevean să fie stins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.