Autoturism incediat de doi copii de zece ani, care s-au jucat cu focul. Vehiculul era parcat în curtea unei firme din Sadova. Proprietarul a lăsat portierele neasigurate iar doi frați au intrat să se joace înăuntru. La un moment dat, ei au găsit în torpedo o lumânare tip candelă și o cutie de chibrituri. Copiii au aprins lumânarea și au așezat-o pe bordul autoturismului după care au continuat joaca în interiorul autoturismului. Ei au scăpat însă lumânarea pe covorul din cauciuc de lângă scaunul șoferului, care s-a aprins în urma răspândirii de ceară lichidă. Minorii au încercat să stingă focul, însă fără succes, fapt pentru care au plecat în fugă spre domiciliu. Incendiul a fost stins de administratorul societății, care a sunat la 112. Polițiștii s-au deplsat la fața locului și au identificat autoturismul marca Renault Megane, care se afla pe o platformă din beton, parcat la circa 5 metri de calea ferată și la o distanță de circa 40 metri de clădirea gării CF Sadova. S-a solicitat intervenția unei echipe ISU în vederea efectuării cercetărilor de specialitate, operatorul 112 comunicând faptul că, având în vedere faptul că incendiul a fost stins, nu este necesară deplasarea în regim de urgență a unui echipaj ISU. Autoturismul prezenta urme de ardere în partea interioară și în zona portbagajului, compartimentul motor nefiind afectat. Autoturismul nu avea montat acumulator auto. Incendiul nu a afectat alte bunuri, iar în interiorul autoturismului, conform celor declarate de persoana vătămată nu se aflau bunuri de valoare. Persoana vătămată a precizat faptul că autoturismul distrus de incendiu nu se afla în stare de funcționare, acesta fiind parcat în incinta societății din luna ianuarie 2020 cu portierele neasigurate. Polițiștii i-au indentificat pe micii piromani și s-au deplasat la domiciliul lor. Din discuțiile purtate cu mama minorilor, cei doi copii nu au suferit leziuni fizice. Se efectuează cercetări privind infracțiunea de ”distrugere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.