Accidentul feroviar de la Șcheia, de vineri dimineață, a fost surprins de o cameră de vedere montată în zonă. În imagini se vede clar momentul impactului. O altă mașină, de pe contrasens, era oprită la nivel de cale ferată, în timp ce autoutilitara în care se aflau cei doi frați din Moara venea. La un moment dat se vede însă cum autoutilitara se îndreaptă spre șanț, chiar în direcția trenului, fără a ajunge la trecerea de nivel cu calea ferată. Mașina a fost în final acroșată de tren și târâtă zeci de metri, fiind făcută zob. Șoseau era acoperită cu polei la ora accidentului așa cel mai probabil vehiculul a derapat chiar în fața trenului după ce șoferul a frânat, așa cum indică imaginile surpinse de camera de video. În autovehicul se aflau doi frați din Moara Carp, care lucrau la o firmă din Șcheia și se deplasau în interes de serviciu cu vehiculul la un service din zonă pentru o revizie tehnică. Dacă drumul ar fi fost curățat și drumarii cu care are contract Primăria Șcheia ar fi intervenit de dimineață cu materiale antiderapante nu s-ar fi petrecut această tragedie.
Șoferul de 22 de ani – Mihai Constantin Stanciuc a intrat pe calea ferată, chiar dacă a frânat- pentru că sunt urme de frânare la locul accidentului. În urma impactului violent, fratele șoferului, un tânăr de numai 17 ani, a fost proiectat prin parbriz și a murit pe loc. El a zburat zeci de metri. Fratele său, care se afla la volan, a rămas încarcerat între fiarele autoutilitarei. Acesta a fost scos în stare foarte gravă de pompierii de la Descarcerare și apoi transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD. Localnicii sunt extrem de revoltați și spun că se întâmplă deseori accidente la trecerea de cale ferată iarna din cauza poleiului. Drumarii spun oamenii, nu își fac treaba iar pe timp de noapte zona nici măcar nu este luminată și nu poți să te asiguri corespunzător la trecerea de cale ferată. Administratorul drumului va fi sanționat de IPJ Suceava și se va alege cu dosar penal, a anunțat chiar la locul accidentului Ionuț Epureanu – purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.