Bărbat mort după ce a căzut într-o râpă adâncă de 8 metri. Incidentul s-a petrecut la Pârteștii de Jos, vineri seară. Bărbatul de 67 ani, din Suceava, a fost găsit decedat în pădure. Șoția a sunat la 112. La fața locului au anuns polițiștii, care au efectuat cercetări.Aceștia au stabilit că în jurul orei 13.00, bărbatul s-a deplasat singur în pădurea satului Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos, situată în spatele locuinței sale, cu scopul de a aduna lemne. În jurul orei 16.00, familia acestuia s-a alertat din cauza faptului că el nu s-a întors acasă, fapt pentru care apropiații au plecat în căutarea sa.
Aceștia l-au găsit în pădure pe bărbat, într-o râpă cu adâncimea de aproximativ 8 metri, căzut cu fața în jos. El nu prezenta semne vitale. Pe timpul cercetărilor s-a constatat faptul că persoana decedată s-a întins după o creangă de pe marginea prăpastiei, a alunecat și a căzut în râpă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de ambulanță Gura Humorului și un echipaj de la ISU, care au constatat decesul.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.