Bărbat din Salcea găsit întâmplător de localnici mort în fața porții sale. Bărbatul de 56 de ani a fost găsit inconștient duminică seară.

Poliția Orașului Salcea a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un asistent medical de la Serviciul de Ambulanță Suceava cu privire la un bărbat mort în fața porții casei sale.

Apelantul a relatat faptul că, în urma unei solicitări, cadrele SAJ s-au deplasat pe raza localităţii Prelipca, oraş Salcea, împrejurare în care l-au găsit pe Irimescu Mihai, în vârstă de 56 ani, în faţa porţii care face accesul în curtea locuinţei, decedat.

Personalul medical ajuns la faţa locului a efectuat un EKG bărbatului, ocazie cu care a constatat faptul că, cel în cauză nu are puls, decedând până la sosirea lor.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în seara de 26.09.2021, în jurul orelor 21:30, numitul un localnic se deplasa cu autoturismul pe strada 22 Decembrie, din localitatea Prelipca, oraş Salcea, iar la un moment dat a fost sesizat de mai mulți cetățeni cu privire la faptul că o persoană se află căzută în faţa porţii de acces în curtea locuinţei.

Șoferul s-a deplasat către locul indicat dar și-a dat seama că persoana respectivă nu respiră şi nu are puls, motiv pentru care a apelat SNUAU 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe.

De asemenea, la faţa locului şi-a făcut apariţia fiul persoanei decedate, ocazie cu care acesta a precizat că, în ziua de 26.09.2021, în jurul orei 13.00, l-a vizitat pe tatăl său la domiciliu, sens în care a observat că cel în cauză se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul găsit mort locuia singur, nu se afla în evidenţele nici unui medic de familie şi era cunoscut ca o persoana care consumă alcool în exces.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.