Bărbat găsit mort într-o rigolă de pârău, luni la amiză. Incidentul s-a petrecut la Panaci.

Polițiștii de la Vatra Dornei au fost sesizați telefonic de un bărbat găsit mort într-o rigolă, pe raza localității Panaci.

Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au constatat că în rigola amenajată a unui pârâu din apropierea DJ 174, lângă un podeț, se afla un cadavru. Ei l-au identificat de bărbat, fiind vorba despre un localnic de de 52 de ani. Persoana în cauză este cunoscută în localitate ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice și cel mai probabil a căzut în apa din rigolă și s-a înecat.

Pentru extragerea cadavrului a fost solicitat un echipaj din cadrul ISU – Detașamentul Vatra Dornei, iar la examinarea fizică exterioară, persoana decedată nu prezenta urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Vatra-Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico-legale. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.