Bărbat găsit mort într-o pădure din Gura Humorului, de un localnic care culegea bureți. Omul a sunat la 112 și a sesizat Poliția.

Sâmbătă dimineață, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un localnic din orașul Gura Humorului, despre faptul că a găsit o persoană decedată în zona împădurită din apropierea străzii Pinului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demerat cercetări.

Apelantul la 112 a povestit că era în pădure după bureți și că, la un moment dat, a observat cadavrul unui bărbat aflat la o distanță de circa 10 metri față de cărare.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului persoana decedată a fost recunoscută ca fiind un bărbat de 69 ani, din orașul Gura Humorului.

La examinarea cadavrului nu au fost observate urme de violență care să genereze suspiciuni cu privire la deces. Lângă cadavru a fost găsit un rucsac în  care se aflau bureți.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul celui în cauză.

Din investigațiile efectuate în rândul membrilor de familie a rezultat că acesta locuia singur, era cunoscut cu hipertensiune arterială, pentru care însă nu lua tratament.

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 10.00, acesta a afirmat că vrea să meargă în pădure după bureți și nu a mai fost văzut de atunci.

Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.