Bărbat găsit mort pe scările de la intrarea în locuință. Descoperirea macabră a fost făcută de soția sa, care a cerut ajutor.

Duminică dimineață, bărbatul 78 ani din sat Rotopănești, comuna Horodniceni, județ Suceava, a fost găsit căzut pe treptele de la intrarea în locuință de către soția sa.

Femeia a solicitat vecinilor să o ajute să îl ridice și să îl ducă în locuință, iar ulterior a fost solicitată și prezența ginerelui, care la rândul lui a solicitat deplasarea la fața locului a unui echipaj de ambulanță pentru a constata decesul.

Bărbatul avea diabet însă consuma alcool și cu o seară înainte băuse, așa că polițiștii bănuiesc că acesta a zăcut pe scări peste noapte.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de urgență care a constatat decesul acestuia.

Cadavrul a fost preluat și depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, urmând a fi efectuată autopsia acestuia și stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal nr. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.