Accident rutier mortal, la Paltinu – comuna Vatra Moldoviței, duminică dimineață. Un bărbat de 41 de ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu un alt autoturism iar apoi a plonjat în gardul unei gospodării. O bucată de lemn din gardul respectiv a pătruns prin parbrizul mașinii și l-a omorât pe bărbatul care se afla pe scaunul din dreapta. Accidentul s-a produs după ce o șoferiță de 29 de ani, din Vatra Moldoviței, nu a acordat prioritate la intrarea de pe un drum lateral pe DN 17 A. Mașina acesteia a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o femeie de 41 de ani din Pojorâta, în care se afla ca pasager pe scaunul din dreapta față soțul acesteia. Bărbatul a murit pe loc după ce a fost străpuns de țăruș. Ambele șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Femeia care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.