Bărbat de 42 de ani, din Șerbăuți, găsit mort în casă, de fratele lui, în șoc hemoragic, tăiat cu cutter-ul la gât. Fratele a sunat de urgență la 112. Fratele a povestit agenților ajunși la fața locului că s-a deplasat la locuința decedatului, aflată în spatele casei mamei lor, pentru a-l verifica. Nu a putut însă pătrunde în casă deoarece ușa de acces era încuiată din interior. Pe geamul locuinței a observat însă că fratele său este culcat la podea, motiv pentru care a forțat ușa de acces, a pătruns în locuință și l-a găsit pe acesta decedat.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul era culcat la podea, lângă pat și prezenta o plagă tăiată la nivelul gâtului, de mari dimensiuni. Pe marginea patului, lângă acesta, se afla un cuțit tip cutter cu lama deschisă. În cameră, pe pat precum și pe peretele din partea dreaptă a ușii de acces și în zona cadavrului era o mare cantitate de sânge. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Siret, care a constatat decesul. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice, iar în urmă cu aproximativ 3 luni a mai avut o tentativă de suicid, când și-a tăiat venele de la o mână, atunci fiind internat la Spitalul de Psihiatrie Siret. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.