Bărbat mort în casa surorii sale după ce a băut dintr-o sticlă cu alcool. Polițiștii fac cercetări în acest caz.

Polițiștii de la Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un asistent medical S.A.J. Suceava cu privire la decesul lui unui bărbat de 60 ani, din localitate.

Cu ocazia deplasării la fața locului, în fața imobilului de pe raza comunei Gălănești, polițiștii au identificat un echipaj al ambulanței care în urma unui apel semnalat prin SNUAU 112 au constatat decesul bărbatului.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineața de 18.04.2022, în jurul orei 08.00, bărbatul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a venit în vizită la sora sa.

Văzând starea de ebrietate în care se afla fratele ei, femeia l-a primit în casă și în cele din urmă bărbatul s-a pus să doarmă.

În jurul orei 16:00, văzând că fratele ei nu a mai ieșit din locuință, sora s-a deplasat în camera în care se afla și a constatat că acesta este decedat. În acel moment, aceasata a apelat 112 și a cerut ajutor.

La faţa locului a fost solicitat și un criminalist din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi.

Procedând la examinarea cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă. Asupra defunctului, în buzunarul de la haină, a fost identificată o sticlă de 200 ml de alcool.

Urmează a se efectua necropsia în acest caz pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.