Bărbat mort în Vinerea Mare după ce a tăiat porcul și s-a înecat cu o bucată de șoric. Tragedia s-a petrecut la Fântânele, vineri seară.

Bărbatul de 79 de ani a tăiat porcul împreună cu membri familiei sale chiar în Vinerea Mare. La un moment dat, după ce a terminat de tăiat porcul, acesta a mers în casă, în timp ce mesteca o bucată de șoric de la porc.

În casă a intrat și fiul acestuia și a observat că tatăl său s-a înecat și nu reușea să-și revină. Fiul a apelat disperat la SNUAU 112 și a solicitat deplasarea la fața locului a unui echipaj SMURD.

Echipajul sosit la fața locului l-a găsit pe bătrân în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare și au încercat extragerea cu pensă a bucății de șoric, ba chiar i-a fost administrată doză de adrenalină, însă în ciuda eforturilor bărbatul nu a răspuns manevrelor și a decedat.

Cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată împreună cu specialiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Suceava, polițiștii nu au identificat pe cadavru urme de violență, iar în locuință nu sunt urme de răvășire.

Cadavrul a fost ridicat și depus la morga Spitalului Județean Suceava, urmând a fi efectuată autopsia medico-legală.

În cauză s-a înregistrat dosar penal privind comiterea infracţiunii de ”ucidere din culpă”, ce va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Poliţie Fântânele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.