sursa foto:kingofromania.com

Bătaie cu topoare și obiecte contondente, la Mironu, între douăp familii de țigani. Scandalul a pornit după ce un rrom, pe nume Plai Iulian, a fost lovit în zona capului cap de membrul unei altei familii. La fața locului au fost chemați polițiștii. Aceștia au venit și au contatat faptul că în zona denumită „Bahnă” a satului Mironu între membrii familie Plai și Țucă a avut loc un conflict spontan pe drumul comunal. Astfel Plai Virgil, în jurul orelor 18.30 se întorcea spre locuința sa având asupra sa un obiect contondent. Când a ajuns în dreptul locuinței numitului Moldovan Virgil – socrul său, în urma unor divergențe pe care le-a avut cu acesta, Plai Samuel l-a lovit peste mâna stângă după care a fugit de la fața locului. La o distanță de aproximativ 100 de metri în același timp între membri familie Țucă și cei ai familiei Plai a izbucnit un conflict spontan la care au participat mai multe persoane din ambele tabere, persoane înarmate cu topoare și alte obiecte contondente. Țucă Ilie l-a lovit cu pumnul în zona capului pe Plai Iulian după care tot acesta l-a lovit și pe Plai Neculai în zona capului. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care i-a transportat pe Moldovan Virgil și pe Plai Iulian la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, numitul Moldovan Mihai Virgil fiind diagnosticat cu „contuzie antebraț stâng” nefiind internat iar Plai Iulian a fost diagnosticat cu „traumatism picior și mână stângă” fiind transferat la Spitalul Județean Suceava pentru efectuarea mai multor investigații. A fost întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovirea sau alte violenţe”, „tulburarea ordini și liniștii publice” și „încăierare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.