Un bătrân din Volovăț a zăcut zile întregi mort în casă. Bărbatul de 77 de ani locuia singur iar cea care a trecut în vizită a fost sora lui, care l-a găsit fără suflare.

Joi, lucrătorii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către o femeie din  Volovăț, județul Suceava, cu privire la faptul că mama sa și-a găsit fratele mort în casă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate la 112 se confirmă.

Bătrînul în vârstă de 77 de ani, locuia singur iar joi dimineață sora lui s-a deplasat la locuința lui, numai că l-a găsit fără suflare și a cerut ajutorul copiilor.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, iar conform celor relatate de medici, persoana în cauză a decedat cu câteva zile înainte și a zăcut moartă în casă fără ca nimeni să sesizeze.

Sora bătrânului a declarat polițiștilor că acesta era bolnav de inimă și că ultima oară când l-a vizitat a fost în data de 14 aprilie.

În urma examinării cadavrului nu au fost identificate urme de violență.

În cauză polițiștii efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă” și așteaptă rezultatele efectuării necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.