bătrână
sursă foto Actualitatea Satmareană

O bătrână de 90 de ani a fost agresată de nepotul său, un bărbat bolnav psihic.Agresorul, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost internat la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că victima, în vârstă de 90 de ani locuiește singură în municipiul Rădăuți.

În cursul zilei la aceasta a venit în vizită nepotul ei, care fără a avea motiv întemeiat a început să se manifeste agresiv și a impins-o. După agresiune, bărbatul a părăsit imobilul, plecând într-o direcție necunoscută.

Acesta este cunoscut cu afecțiuni psihice fiind internat de mai multe ori la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie și diagnosticat cu  ,,schizofrenie paranoidă ”.

În urma investigațiilor efectuate la un imobil din municipiul Rădăuți a fost depistat agresorul, care s-a baricadat în interior.

În urma negocierilor bărbatul a deschis ușa și a recunoscut faptele sale fiind de acord să însoțească polițiștii la Spitalul Municipal Rădăuți pentru efectuarea unui control de specialitate.

Avându-se în vedere faptul că bătrâna locuiește singură și faptul că bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice s-a procedat la conducerea  celui din urmă la  Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie, unde a rămas.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.