foto Digi 24

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Frumosu, a fost reținut pentru 24 de ore după ce nu a respectat a respectat ordinul de protecție emis pe numele său și a intrat în locuința mamei sale. Individul a amenințat-o pe bătrână cu moartea.
Sora individului a fost cea care a sunat luni seară la 112 și a cerut ajutor.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe bărbatul de 47 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate, fiind agresiv verbal.
Oamenii legii au stabilit că în cursul zilei de luni, individul a intrat în repetate rânduri în casa în care locuiește mama sa, în vârstă de 79 de ani și a amenințat-o cu moartea, deși prin sentința civilă din 22 iunie, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis un ordin de protecție pe numele său, stabilindu-i mai multe interdicții, printre care i se interzice să se apropie de mama sa, la o distanță mai mică de zece metri.
În momentul efectuării verificărilor, individul a început să manifeste un comportament agresiv la adresa polițiștilor, motiv pentru care a fost încătușat și condus la sediul poliției. S-a luat legătura cu procurorul de caz, care a opinat pentru reținerea pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca ulterior să se stabilească dacă se impune o altă măsură împotriva sa. Agresorul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Totodată, bărbatul s-a ales dosar penal privind infracțiunile de „nerespectarea hotărârii judecătorești”, și „amenințare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.