polițiști

Bătrână înșelată de doi copii rromi care i-au bătut la ușă spunând că vor să îi ofere ajutoare constând în alimente. Vineri, agenții Postului de Poliție Capu Câmpului au fost sesizaţi cu privire la faptul că la locuința unei bătrâne de 92 ani, din localitate, a avut loc un furt. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că femeia locuiește singură și că în timp ce se afla la domiciliu, la poartă au venit două persoane minore de sex masculin, de etnie romă, pe care nu le cunoaște. Cei doi i-au spus bătrânei cu scopul de a-i oferi un așa-zis ajutor, respectiv o pungă cu câteva alimente. Profitând de neatenția acesteia, și de faptul că ușa locuinței era deschisă, persoanele în cauză au intrat în casă, de unde au sustras dintr-un portmoneu suma de 50 lei. În urma cercetărilor efectuate, autorii au fost identificați. Este vorba despre doi minori de 12 ani, localnici, care au recunoscut comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar suma a fost înmânată persoanei vătămate pe bază de proces-verbal. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.