Petrecăreţi beţi criţă, care sărbătoreau Crăciunul de Rit Vechi, prinşi plimbându-se cu maşina, la Ulma.

Poliţiştii de la Vicovu de Sus au fost informaţi că pe raza localității Ulma circulă un autovehicul al cărui șofer, precum și pasagerii, se află într-o avansată stare de ebrietate.

Din investigații a rezultat faptul că șoferul autovehiculului VW Caravelle este a numitul Țega Dumitru de 33 ani din comuna Ulma, iar pasageri sunt numiții Torac Traian de 43 ani și Cherar Mihai, ambii din comuna Ulma.

S-a procedat la filarea autoturismului timp de circa o oră, după care autovehiculul s-a pus în mișcare, moment în care a fost anunțat echipajul poliției de frontieră. După aproximativ 700 de metri s-a reușit interceptarea în trafic a autoturismului de către echipajul mixt, la volanul acestuia fiind identificat Torac Traian din comuna Ulma iar ca și pasageri numiții Țega Dumitru și Cherar Mihai, ambii din comuna Ulma.

Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus.

Întrucât exista suspiciunea că autoturismul va fi condus în continuare de una din persoanele rămase la fața locului, s-a stabilit ca un alt echipaj al poliției de frontieră să ia în atenție autovehiculul.

La scurt timp după plecarea autospecialei de poliție, autovehiculul marca VW Caravelle s-a apus în mișcare, motiv pentru care echipajul poliției de frontieră a plecat în urmărirea acestuia, reușindu-se interceptarea după câteva sute de metri.

La volanul autovehiculului a fost identificat Țega Dumitru, care de asemenea emana halena alcoolică. Susnumitul a refuzat testarea cu aparatul etilotest motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus.

Ulterior, un echipaj mixt format din polițiști de la subunitate și de la S.P.F. Brodina s-au deplasat la Spitalul municipal Rădăuți pentru prelevarea de probe biologice de la numiții Țega Dumitru și Torac Traian.

Fiind condus la Spitalul municipal Rădăuți, Torac Traian i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei iar Țega Traian-Dumitru a refuzat prelevarea mostrelor de sânge.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice” și ”încredințarea unui vehicul unui persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice” și „refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.