Ion Lungu


Bugetul municipiului Suceava va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local din data de 30 ianuarie și este estimat la aproximativ 500 de milioane de lei, mai mare cu 50% față de cel de anul trecut.
Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu care a precizat că va fi un buget al dezvoltării, jumătate din acesta fiind pentru investiții și cealaltă jumătate pentru funcționare.
Prioritățile bugetului pe investiții sunt autobuzele electrice, autobază electrică plus stațiile de transport, centrul multifuncțional de la Ițcani, grădinița din Burdujeni pe fonduri europene, grădinița din Centru, amenajarea zonei de agrement de pe malul râului Suceava, zona de agrement Parc Șipote, reabilitarea sediului Primăriei, reabilitare Curtea Domnească, Proiectul Aplicat – eliberarea electronică, online, de acte administrative, grădinița din Ițcani, ruta alternativă Suceava – Botoșani, gaz metan în Burdujeni Sat, modernizare ștrand Ițcani, modernizare Piața George Enescu, parcare supraterană, modernizare Stadion Areni-nocturnă, seră floricolă, asfaltare străzi de pământ(Lev Tolstoi, Micșunenelor, Crângului, Traian Țăranu, Barbu Ștefănescu Delavreancea, Ștefan Luchian, Ștefan Octavian Iosif, Emil Cioran, Vasile Pârvan), încălzire Bazar, reabilitare termică blocuri, finalizare cartier Europa, finalizare montare platfome îngropate și semiîngropate, reabilitare rețele termice prin POIM, canalizație cabluri, implementare studiu de circulație cu banda specială pentru transportul în comun și Sala Polivalentă.
„Avem 27 de proiecte importante de investiții, care se reflectă și în buget. Va fi un buget al dezvoltării și vom avea mult de lucru la Primărie. Doamne ajută să aprobăm bugetul și să ne apucăm de lucru!”, a declarat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.