play-sharp-fill

Câine salvat din apa Sucevei de către pompieri. Joi pompierii de la ISU Suceava au avut o misiune mai puţin obişnuită. Ei au salvat un câine ajuns în apa râului Suceava.

Imagini emoţionante postate pe reţelele de socializare de către cei de la Asociaţia Casa lui Patrocle. Este vorba despre un câine salvat din apa râului Suceava de pompieri.

Animalul era speriat şi nu avea nici o şansă să urce malul abrupt al râului, înalt de aproximativ 2 metri, aşa încât au fost chemaţi în ajutor pompierii de la ISU Suceava.

Pompierii au reuşit să salveze animalul după ce unul dintre ei a coborât în apă şi l-a preluat. VEZI VIDEO!

Intervenţia nu a fost una uşoară şi asta din cauză că malul respectiv ceda puţin câadpăte puţin şi se rupeau bucăţi din el.

Patrupedul a ajuns într-un adăpost călduros, unde a primit îngirjiri medicale şi a fost hrănit.

„Nu toți eroii poartă pelerine! Iar ei sunt eroii noștri! ISU Bucovina Suceava! Și un amărât de câine care părea că ne-așteaptă acolo cuminte și resemnat! Să-l salvăm! Nu știm cum a ajuns el în Apa Sucevei, nici cât timp a stat în apă. Cert este că mult n-o mai ducea, deja se clătina când am ajuns acolo, stors de puteri și de vlagă! Doi oameni au dat de el și ne-au anunțat imediat, Maria Crainiciuc și Iulian Duțuc! Le mulțumim de zeci de ori! O fi alunecat singur, sau a fost un gest intenționat și iresponsabil al cuiva – sunt doar ipoteze. Pompierii au acționat iar ca-n filme, și doar în câteva minute cățelul era deja în brațele noastre! Este bine, internat la Scooby Vet. Stabilizat, perfuzat, uscat, încălzit, hranit, și cu buletin de Patrocle! Și-a mai trecut o zi! Iar împreună am mai salvat o inimă”, au explicat cei de la Casa lui Patrocle.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.