Captură de 20 de kilograme de articole pirotehnice periculoase, în Piața Centrală din Suceava. Duminică, polițiștii din cadrul SAESP al IPJ Suceava, în baza informaţiilor existente la nivelul serviciului, au surprins în flagrant, în Piața Agroalimentară Centrală din municipiul Suceava, un tânăr de 18 ani, din municipiul Iași, în timp ce oferea spre vânzare, fără a fi autorizat în acest sens, 801 articole pirotehnice din categoriile P1 și F2. La aceeași dată a fost surprins în flagrant tot în Piața Agroalimentară Centrală și un bărbat de 37 ani, din municipiul Suceava, care oferea spre vânzare, fără a fi autorizat în acest sens, 38 articole pirotehnice din categoria P1.
S-au întocmit în cele două cazuri dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. Articolele pirotehnice menţionate, în valoare de circa 1.000 lei şi greutate de aproximativ 20 de kilograme, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.